Un nou interviu pentru rubrica noastră destinată bloggerilor. De data aceasta protagonistul este Ştefan Horodincă, profesor de limba engleză la Colegiul Economic “Octav Onicescu” din Botoşani, posesor al blogului dpweb. Este pasionat de cărţi, considerând că “e un pansament mintal o lectură de 30 sau 40 de pagini pe zi”.  În cele ce urmează, vom discuta despre situaţia învăţământului românesc şi a tinerilor, cum a ajuns el în blogosferă şi circul creat de alegeri.

După cum obişnuim, la început facem cunoştinţă. Aşa că, te rog, fă-ne o scurtă prezentare a ta.

Ştefan Horodincă: Ştefan-Cătălin Horodincă, născut la Botoşani pe 17 decembrie 1981. La tipul ăsta de întrebări de obicei se începe cu “am trei prieteni adevăraţi” şi “în viaţă e important să…” Eu o să spun că mi-a plăcut foarte mult cursul de teatrul absurdului la facultate, prin anul III sau IV, şi că cei opt ani petrecuţi în Colegiul “A.T. Laurian” au însemnat enorm pentru mine. Mă întreb uneori de ce nu m-am născut în Franţa, îmi doresc să nu întreb permanent care e scopul acţiunilor celor din jur (n. tr. să nu fiu aşa de sceptic şi interiorizat uneori). Sper ca ceea ce spun de vreo şase ani celor care stau în faţa mea să fie de folos şi să închege în mintea majorităţii un bob de cunoaştere şi curiozitate. Am recitit de curând “DUNE”, e o chestie interesantă să reiau, în altă paradigmă personală, lecturi din vremuri trecute. Nu pescuiesc, în schimb meseria mea e să fiu pescar de oameni. Habar nu am cum să prind peştii aştia. Uneori îmi spun că mai întâi a fost nevoie ca eu însumi să mă las prins de chit.

Ştie toată lumea că sunt probleme în învăţământ, atât din punct de vedere al remuneraţiei profesorilor, cât şi a lipsei de pregătire şi interes a unora din ei. Sunt şanse să se schimbe ceva în acest sens?

Ştefan Horodincă: Ca să fiu diplomat aş spune că având în vedere criza profundă prin care trece societatea românească de 20 de ani încoace schimbarea este inevitabilă şi de dorit. Sincer vorbind însă nivelul salariilor cadrelor didactice reflectă limita de bunăvoinţă pe care o arată statul acestui domeniu. Nu sunt de acord că producem filozofi şi ospătari.
Sunt de acord că unele cadre didactice nu au nicio legătură cu vocaţia, cu dedicarea profesională. Mulţi uită că nu practică o meserie în sensul strict al cuvântului şi că nu lucrează cu borcane sau butuci neînsufleţiţi. Profesorul Onofrei de la ATL spunea că noi creăm în primul rând Oameni. Cât priveşte pregătirea academică a unor colegi…. Aici sunt două categorii: cei care crează impresia că nu ştiu prea multe şi cei care chiar nu ştiu nimic. Am supravegheat personal un concurs de titularizare la altă specialitate. Aş fi luat cel puţin 5 din cultură generală. Unele colege nu au luat note de trecere dar ele sunt cele care vor preda la ţară şi vor poza în faţa comunităţii şi a elevilor în zeiţe coborâte din milă printre muritori.

De ce ţi-ai ales această meserie, având în vedere cele discutate mai sus? Ce metode foloseşti pentru a determina tinerii să înveţe sau măcar să-şi dea silinţa să încerce?

Ştefan Horodincă: Mai mult ea m-a ales pe mine. În 2004 terminam facultatea şi m-am înscris la titularizare la sfatul şi insistenţele cuiva. Nu mă aşteptam să iau notă care să îmi permită titularizarea. Mai târziu aveam să îmi dau seama ce şansă avusesem. Sunt colegi care încearcă de ani buni să se titularizeze. Unii au note mari dar nu au posturi, alţii nici note, nici posturi, dar ăsta e alt aspect. Te acaparează profesoratul, e ca o boală, e o urcare repetată pe scenă. La fel cum actorii simt fiorul de fiecare dată când urcă pe scenă, la fel şi profesorul trebuie să lase la poarta şcolii orice “grijă lumească” (formulă folosită în liturghie pe care o folosesc pentru că până la urmă profesorul oficiază, intermediază).
De anul ăsta metode mai tradiţionale. Cele mai moderne nu prind la noi, e greu să îmi dau seama ce trebuie, dar mi-am dat seama că la noi, românii, merge cu sistemul pavlovian. Plus că metodele moderne sunt şi cronofage şi destul de costisitoare, or şcoala românească în general nu îşi permite cheltuieli şi iniţiative care ies din tiparele ei “seculare”. Elevii sunt de cele mai multe ori dresaţi să reproducă şi din prisma celor de mai sus avem nevoie de minţi deschise, nu de zei-dictatori-profesori şi sclavi-elevi.

Cum cataloghezi învăţământul autohton comparativ cu cel din afară?

Ştefan Horodincă: Performant în sensul cantităţii de informaţii şi al vârfurilor valoroase pe care le produce. Falimentar la capitolul abilităţi formate (ce ştiu să facă), falimentar sub aspectul mediocrilor şi submediocrilor pe care îi produce, inflexibil, subfinanţat, incapabil să se autofinanţeze. Ne lăudăm că tinerii noştri se angajează la NASA, dar nu ne punem problema să îi facem în ţară. Nu este logic să produci minţi luminate în România şi să le laşi să plece în afară. În acelaţi timp rebuturile educaţionale sunt ascunse sub preş şi păstrate acolo.

Să trecem la blogosferă…Când ai intrat în lumea blogurilor şi ce te-a determinat să faci acest lucru?

Ştefan Horodincă: Primul blog a fost pe o platformă gratuită românească în mai 2007. M-am apucat de blogging din curiozitate şi din dorinţa de a mă comunica celorlalţi. Am furat meserie de la un prieten pe care îl ajutam cu nişte texte pentru blogul lui. Am citit, am învăţat să adaug coduri java, să urc poze pe blog. Apoi am mers pe blogspot, aici lucrurile sunt si mai uşoare. Ca o constatare personală, de vreo câteva luni nu se mai postează cu atât entuziasm ca înainte. Unii s-au plictisit, alţii sunt dezamăgiţi că nu îi bagă lumea în seamă. La urma urmelor nu pot fi toţi vedete de primă mână.

Care este bloggerul tău preferat? Argumentează (observă stilul didactic pe care îl folosesc:) )

Ştefan Horodincă: Dap, din aproape în aproape. Nu sunt abonat la vreun blog. Citesc din blogrolluri, merg pe linkuri. Sunt unii pe care îi frecventez mai des şi nu pot spune că am un blogger preferat, chiar nici nu mi-am pus problema să îi acord unuia epitetul “preferat”. E ca la pictura impresionistă, importantă este impresia generală pe care mi-o lasă o serie de bloguri la un moment dat. Să mă ataşez de unul sau altul e greu, la fel ca în pictură când te aproprii poţi vedea crăpături inestetice.

La ce nivel se află tinerii din ziua de azi şi în ce direcţie se îndreaptă, comparând cu propria ta generaţie şi cu cei pe care i-ai cunoscut fiindu-le profesor?

Ştefan Horodincă: Nu e mare diferenţa de vârstă, deocamdată cel puţin, şi nici nu e la altă generaţie, sunt doar alte promoţii. Nu uit nicio clipă că fiecare e diferit şi că fiecare clipă reprezintă o schimbare personală care influenţează întregul. Eu evaluez oamenii după ceea ce ştiu să facă şi cum să facă. Atâta timp cât sunt mai adaptabili şi mai bine pregătiţi pentru ceea ce se petrece acum în jurul nostru nu o să spun “pe vremea mea…” deşi tentaţia există şi în cazul meu. Să spui că unul aşa şi aşa, eu aşa şi aşa şi toţi să facă ce spun eu e o meteahnă românească şi o tară moştenită de pe vremea dictaturii.

Ce crezi despre alegeri şi despre circul creat de campaniile electorale care au depăşit orice limită anul acesta?

Ştefan Horodincă: E jenant. Vina e în mare măsură a presei. Nu e nevoie să ştiu ce face ală şi ală şi câte găleţi s-au distribuit în sate. Esenţial ar fi fost să îmi propună un program, să facă un contract cu mine, să nu amestece stânga cu dreapta. În plus toate partidele lasă impresia că nu au principiu sănătos “Să nu lingi unde ai scuipat.”

Pe ce cale crezi că va merge România în următorii 5 ani?

Ştefan Horodincă: Într-un final o să vină şi mintea noastră cea de pe urmă. Acum câţiva ani Bulgaria a fost condusă de un comitet de criză internaţional. Nu vreau sa ajungem acolo, dar sper să ţinem cont de expertiza internaţională pusă la dispoziţie prin structurile la care am aderat. Nu aştept minuni, aştept lucruri normale. Unele dintre ele se vor întâmpla fără voia noastră. Citeam acum ceva timp într-un ziar francez că Statul Elen va intra într-o recesiune cruntă, ceea ce adevereşte scepticismul german la aderarea Greciei. În mod sigur România nu va intra într-o asemenea fază pentru că interesul este să fim menţinuţi şi ridicaţi. Îmi vine tot timpul în minte ideea că România modernă a fost creată de străini, fie că am vrut, fie că nu. E timpul să luăm şi noi parte la un asemenea proces care ne priveşte.

Alb sau negru…Cariera sau viaţa personală?

Ştefan Horodincă: O viaţă personală implinită ajută în carieră.

Cam asta a fost, mulţumesc pentru timpul acordat. Dacă ai vreun sfat pentru incultura.ro sau altceva de completat, te rog!

Ştefan Horodincă: Îmi place să văd că iniţiativa incultura.ro merge mai departe. Titlul e bine ales şi conţinutul asigură, prin cantitate şi calitate, o doză de critică de care avem nevoie în fiecare zi a vieţii noastre. Sper ca în câţiva ani să pot spune că ştiu echipa de la incultura.ro