Sunt sigur că sintagma “crede şi nu cerceta” este cunoscută, dacă nu tuturor, sigur marii majorităţi (da, e corect marea majoritate).  Şi tot marea majoritate este convinsă de faptul că asta e voia lui Dumnezeu şi că asta ne zice Biblia să facem, pentru că e corect. Însă lucrurile nu stau chiar aşa. Nu există nicăieri în Biblie această expresie. Sunt doar referiri. Spre exemplu, pasajul biblic referitor la fructul oprit, care sună cam aşa: “[...]dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit”.  Sunt nişte concluzii ale oamenilor, nişte interpretări.

Dar să presupunem că e adevărat. Că Biblia ne îndeamnă să credem şi să nu cercetăm. Însă tot Biblia spune aşa: “Bate şi ţi se va deschide, caută şi vei afla!”. Se contrazice singură Scriptura?

Unii spun că scriitorul păgân de secol II, Iulius Celsus a folosit “crede şi nu cerceta” împotriva creştinismului.

Alţii susţin că acest îndemn, “crede şi nu cerceta” este legat de Fericitul Augustin. E îndemnul pe care-l dă în legatură cu cercetarea tainei Sfintei Treimi, subliniind că nu poate fi desluşită şi nici cercetată. Singurul lucru care ne rămâne de făcut este să credem, întrucât Taina Sfintei Treimi, oricât de mult am cerceta-o, rămâne de nedesluşit. Dar mă opresc aici, nu continui, pentru că e posibil să ies din aria cunoştinţelor mele religioase şi nu e recomandabil.

Ca mulţi alţii, despre “crede şi nu cerceta” eu zic că e o mare minciună, iar că ceea ce nu poate fi explicat prin ştiinţă, ţine de Dumnezeu, nicidecum de religie.