Arhiva pentru categoria ‘Interviul săptămânii’
Autor: celmaibun
În această săptămână, protagonista rubricii «Interviul săptămânii» este Ioana-Cătălina Popa. Studentă la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării din cadrul Universităţii Bucureşti, Cati spune că este o fire romantică, plină de viaţă. Este nouă în blogosferă, a intrat «în joc» cu premisa « nu am nimic de pierdut dacă încerc », şi vede în acest fenomen un circuit de informaţii, dar şi un loc unde poţi cunoaşte oameni noi, cu laturile lor pozitive şi negative.
Pentru început, te rog să ne spui câte ceva despre tine.
Cati: Sunt o fire romantică, veșnic îndrăgostită de frumos. Îmi plac teatrul, arta, muzica, istoria (statistica, nu). Ador poeziile lui Eminescu. Îmi place să alerg desculță pe cîmpuri, să mă cocoț în copaci și în căpița cu fân, să zbor cu avionul. Sunt o săgetătoare comunicativă și plină de viață. Urăsc invidia, minciuna, mândria, prostia. Iubesc marea. Îmi place să gătesc, să călătoresc, să fac cumpărături. În topul preferințelor mele, în ceea ce privește destinațiile turistice, sunt Franța, India, Marea Britanie, Rusia, Finlanda.
Eşti nouă în lumea blogging-ului, ce te-a făcut să-ţi lansezi un blog?
Cati: Sunt o fire comunicativă. Îmi place să povestesc, să fiu drăguță cu toată lumea (chiar dacă pe blogul meu nu prea se vede asta), îmi place să arăt oamenilor o altă Cati care în fiecare zi se reinventează. Am stat timp de 3 luni să mă gândesc dacă merită să îmi fac un blog. Am ajuns la concluzia că nu am nimic de pierdut dacă încerc.
Până acum ai interacţionat cu blogosfera românească? Cum ţi se pare?
Cati: Nu am mai interacționat până acum cu blogosfera românească. Mi se pare un loc în care informațiile circulă rapid și sigur. Poți cunoaște multe laturi pozitive sau negative ale bloggerilor.
Autor: celmaibun
Un nou interviu pentru rubrica noastră destinată bloggerilor. De data aceasta protagonistul este Ştefan Horodincă, profesor de limba engleză la Colegiul Economic “Octav Onicescu” din Botoşani, posesor al blogului dpweb. Este pasionat de cărţi, considerând că “e un pansament mintal o lectură de 30 sau 40 de pagini pe zi”. În cele ce urmează, vom discuta despre situaţia învăţământului românesc şi a tinerilor, cum a ajuns el în blogosferă şi circul creat de alegeri.
După cum obişnuim, la început facem cunoştinţă. Aşa că, te rog, fă-ne o scurtă prezentare a ta.
Ştefan Horodincă: Ştefan-Cătălin Horodincă, născut la Botoşani pe 17 decembrie 1981. La tipul ăsta de întrebări de obicei se începe cu “am trei prieteni adevăraţi” şi “în viaţă e important să…” Eu o să spun că mi-a plăcut foarte mult cursul de teatrul absurdului la facultate, prin anul III sau IV, şi că cei opt ani petrecuţi în Colegiul “A.T. Laurian” au însemnat enorm pentru mine. Mă întreb uneori de ce nu m-am născut în Franţa, îmi doresc să nu întreb permanent care e scopul acţiunilor celor din jur (n. tr. să nu fiu aşa de sceptic şi interiorizat uneori). Sper ca ceea ce spun de vreo şase ani celor care stau în faţa mea să fie de folos şi să închege în mintea majorităţii un bob de cunoaştere şi curiozitate. Am recitit de curând “DUNE”, e o chestie interesantă să reiau, în altă paradigmă personală, lecturi din vremuri trecute. Nu pescuiesc, în schimb meseria mea e să fiu pescar de oameni. Habar nu am cum să prind peştii aştia. Uneori îmi spun că mai întâi a fost nevoie ca eu însumi să mă las prins de chit.
Ştie toată lumea că sunt probleme în învăţământ, atât din punct de vedere al remuneraţiei profesorilor, cât şi a lipsei de pregătire şi interes a unora din ei. Sunt şanse să se schimbe ceva în acest sens?
Ştefan Horodincă: Ca să fiu diplomat aş spune că având în vedere criza profundă prin care trece societatea românească de 20 de ani încoace schimbarea este inevitabilă şi de dorit. Sincer vorbind însă nivelul salariilor cadrelor didactice reflectă limita de bunăvoinţă pe care o arată statul acestui domeniu. Nu sunt de acord că producem filozofi şi ospătari. Sunt de acord că unele cadre didactice nu au nicio legătură cu vocaţia, cu dedicarea profesională. Mulţi uită că nu practică o meserie în sensul strict al cuvântului şi că nu lucrează cu borcane sau butuci neînsufleţiţi. Profesorul Onofrei de la ATL spunea că noi creăm în primul rând Oameni. Cât priveşte pregătirea academică a unor colegi…. Aici sunt două categorii: cei care crează impresia că nu ştiu prea multe şi cei care chiar nu ştiu nimic. Am supravegheat personal un concurs de titularizare la altă specialitate. Aş fi luat cel puţin 5 din cultură generală. Unele colege nu au luat note de trecere dar ele sunt cele care vor preda la ţară şi vor poza în faţa comunităţii şi a elevilor în zeiţe coborâte din milă printre muritori.
Tags: alegeri, blog, bloggeri, blogosfera, incultura, interviu, profesori, romania | 
Comments
Autor: celmaibun
Săptămâna aceasta, pentru “Interviul Săptămânii” am ales-o pe Cristina Miculete de la site-ul www.artafeminina.ro. Cristina are 25 de ani, este din Timişoara şi a terminat facultatea de Litere a Universităţii de Vest. A început masterul în marketing şi management, dar spune ea, şi-a descoperit vocaţia pe parcurs şi a decis să se facă psiholog. În prezent studiază la Facultatea de Psihologie a aceleiaşi Universităţi de Vest din Timişoara. De către cei din jur este considerată o visătoare, dar ea spune că este o fiinţă complexă, cu picioarele pe pământ şi însetată de cunoaştere. În cele ce urmează, Cristina va răspunde unei serii de întrebări mai mult sau mai puţin personale, dar foarte interesante. Enjoy!
Pentru început, să facem cunoştinţă…spune-ne câte ceva despre tine.
Cristina Miculete: M-am născut în urmă cu 25 ani, într-o zi frumoasă de toamnă. Am cochetat de mică cu întrebările existenţiale şi cu scrisul. În liceu scriam poezii, era modul meu de a mă exprimă. La 19 ani am venit la Timişoara, fără să ştiu unde mă îndrept ca majoritatea celor care termină liceul şi am început să experimentez joburi, facultate. Fiecare experienţă m-a învăţat câte ceva dar simţeam că nu fac ceea ce îmi place cu adevărat. În urmă cu vreo 3 ani am zis Stop şi am renăscut, de data această cu un optimism debordant. Am început încet încet să fac cunoştinţă cu mine şi mai mult decât atât să mă conectez cu cine sunt cu adevărat. Azi am şi răspunsul la această întrebare. Sunt o persoană complexă, care iubeşte oamenii şi consideră dezvoltarea că element esenţial. Sunt fascinată de personalitatea umană şi, în genere, de transformările şi motivaţia oamenilor de a alege să trăiască la un nivel superior. Din experienţele mele şi din pasiunea pentru psihologie şi pentru oameni mi-am dorit să împărtăşesc cu ceilalţi tot ceea ce ştiu şi ce am trăit. Am ales să fac asta pentru femei, pentru că eu consider că feminitatea şi artă de a fi femeie s-a pierdut undeva în viteză cu care azi ne trăim viaţă. Astăzi, am visuri, fac ce îmi place şi încurajez femeia, cea care a reprezentat muză de-a lungul secolelelor să se redesopere şi să acţioneze în a-şi desoperi autenticitatea şi a fi stăpână pe propria ei viaţă. Aş putea să vorbesc mult şi bine dar te las să mă mai întrebi. :)Cum ai avut ideea să faci acest site, dedicat în exclusivitate femeilor?
Cristina Miculete: De-a lungul timpului am observat că există o mulţime de portaluri pentru femei, unde acestea se întâlnesc şi discută problemele şi întrebările care apăr în mintea lor. Ştiu că informaţia fără acţiune nu înseamnă nimic şi de aceea am ale să scriu şi să caut păşi concreţi de acţiune care conduc spre o transformare în bine la nivelul modului de viaţă. În urmă cu câteva secole, prea puţine femei ştiau să citească, şi aveau dreptul la educaţie, însă vremurile s-au schimbat şi astăzi există resurse care pot fi folosite spre a da un sens existenţei feminine. Vorbim despre emanciparea femeii, şi consider că o dată cu rolurile care s-au schimbat în societate avem dreptul la o viaţă liberă, independenţa de doctrinele societăţii care ne-au urmărit din generaţie în generaţie. Eu am trăit propria mea experienţă eliberatoare de patternuri negative, şi de redescoperire de şine şi ştiu că se poate. Încurajez fiecare femeie să se iubească pe şine, să se dezvolte în permanenţă şi să-şi redescopere feminitatea. O dată cu schimbarea lafără să ştim că mai există o alte cale, pe care o putem îmbrăţişa. Fiecare femeie are dreptul de a fi fericită, are dreptul la libertate şi dezvoltarea anumitor calităţi ne poate transformă viaţă în bine. Asta îmi doresc, să particip împreună cu alţii care simţ că au această misiune la o schimbare în bine. Acum fiecare are dreptul să aleagă, însă cele care decid să facă această călătorie spre artă feminină, au numai de câştigat.
Autor: celmaibun
În această săptămână, pentru interviul săptămânii l-am abordat pe Florin Puşcaş. Un familist convins, după cum se autocaracterizează, Florin ne vorbeşte despre pasiunile lui, despre cum a devenit blogger sau despre România în general, de la gradul ridicat al inculturii de aici, până la „naţionala” de fotbal sau sistemul politic. De asemenea, blogger-ul îşi spune părerea în legătură cu blogosfera românească!
Spune-ne, te rog, câteva cuvinte despre omul Florin Puşcaş.
Florin Puşcaş: Momentan sunt şomer, nu că asta m-ar defini, însă nu am un loc de muncă. Am lucrat până în septembrie ca analist teritorial. Omul Florin Puşcaş… hmm, sunt bihorean, trecut prin Cluj ca să fac o facultate, pe urmă m-am stabilit în Timişoara cu soţia, iar în mai o să avem un copil, dacă totul decurge cum trebuie. Îmi place să citesc, asta e cea mai veche pasiune! Pe urmă mi-a plăcut geografia şi am făcut o facultate în domeniu, în timp ce pasiunea pentru scris mi-am descoperit-o abia după ce am terminat facultatea. Ca un cititor înrăit, mi-am dorit întotdeuna să scriu, iar acum, sunt înfăşurat în activităţi online… blog, twitter, voxpublica şi sper ca într-o zi să şi trăiesc din pasiunea asta. Sunt credincios, familist convins şi iubesc muntele.
Când şi de ce te-ai apucat de blogging?
Florin Puşcaş: Primul blog a fost un blog pe platforma blogspot. În 2007. Se apropia data când eu şi logodnica mea urma să ne căsătorim. Aşa că, copiind modelul unei cunoştinţe, am făcut un blog “de cuplu”. Nu prea ştiam pe vremea aia ce înseamnă să ai un blog. Am scris puţin pe acolo şi aveam sidebar-ul plin cu widget-uri copilăreşti. Pe urmă, în septembrie 2008 mi-am făcut un alt blog, în wordpress.com. ideipertinente.wordpress.com. Aflasem mai multe despre blogging de la un prieten, Cristi Voiculescu (chestiuni.info). După o lună de blogging mi-am cmparat domeniu în .ro. Tot la îndemnul lui Cristi, domeniul cumpărat a fost numele meu. De ce m-am apucat? Am vrut să îmi exersez scrisul şi în acelaşi timp să transmit o atitudine diferită.
Autor: celmaibun
Începând cu această săptămână dăm startul unui nou proiect în cadrul acestui site, şi anume rubrica “Interviul săptămânii”. Acesta presupune intervievarea unui blogger, scopul fiind expunerea ideilor pe un alt site decât cel personal şi într-o altă manieră.
Săptămâna aceasta, bloggerul ales este Marius Ola. După cum se descrie acesta chiar în header-ul blogului personal, este “un jurnalist tembel, naiv, chiar năuc aş spune. Cred în oameni şi în umanitate. Aşa că, dacă vreţi să mă păcăliţi e relativ uşor. Dar nu prea mult, că mă prind…”. Marius ne împartăşeşte părerile lui legate de blogging, de bloggerii mari şi mici, precum şi despre România şi schimbările care le-ar face aici.
Ce înseamnă să fii ziarist în România?
Marius Ola: Hmm, eu care credeam că mă întrebi de bloguri… Înseamnă multe. Dar dacă vrei să fii ziarist în România trebuie să renunţi la o viaţă socială obişnuită, la multe dintre obiceiurile pe care le au oamenii de rând. Aveam o vorbă înainte: Dacă vrei să fii ziarist, condiţia necesară şi suficientă este să fii beţiv. Am avut dreptate, dar doar în parte. Nu de alta, dar “fătuciile” de presă ale lui Cristoiu au cam cucerit piaţa. Aşa că nici presa nu mai e ce a fost. Sunt mult prea multe de spus şi aş cuceri cu prea mult aplomb subiectul. :)
Când şi de ce te-ai apucat de blogging?
Marius Ola: Ideea de a-mi face un blog a fost de prin anul trecut, la sfaturile unor prieteni, dar şi la faptul că e “trendy”, ca ziarist, să îţi faci un blog. Nu prea cunoşteam noţiunea foarte bine. Am zis: “De ce nu?”, numai că nu prea m-am ţinut de treabă. Doar recent, de vreo câteva luni, m-am apucat efectiv de blogging. Diferenţele sunt destul de mari, faţă de meseria mea de bază. Practic, să faci blogging este oarecum o frustrare expusă pe net. Este o chestiune general valabilă pentru mai toţi bloggerii. Nu condamn pe toată lumea, existând şi excepţii, dar… mulţi dintre noi scriem să ne descărcăm de ceea ce primim de la realitate. Aş putea spune, spre exemplu că sunt frustrat că nu am un BMW X5 cu care să mă duc să disturb liniştea unui club de cocalcoolici anonimi, după ce mă sui la volan lemn de beat. Citeste tot »
