Posts Tagged ‘geoana’
După cum era de aşteptat, discursul a fost bun, încurajator. Problema e că aproape oricine ar fi putut spune acelaşi lucru. Am încetat de mult să mă încred în vorbe şi sunt sigur că nu sunt singurul.
Băsescu a accentuat necesitatea diferenţierii între politică şi afaceri, lucru bun, însă puţin probabil să se schimbe ceva în acest sens. A reînnoit relaţiile externe (neoficial) cu Franţa şi SUA şi a declarat că întărirea Parlamentului este unul din obiectivele reformării statului. Însă principalul său obiectiv este modernizarea zonei rurale, lucru absolut necesar pentru a tinde la nivelul ţărilor occidentale.
De apreciat sinceritatea (de faţadă sau nu) declarând că: “Nimeni nu are monopolul soluţiilor corecte” iar încercarea sa de reconciliere cu opoziţia nu poate fi decât o speranţă spre mai bine, însă nu o pace totală, pentru că acest lucru înseamnă populism. E absolut normală existenţa luptei dintre putere şi opoziţie, dar ea să nu degenereze şi să urmărească interesele ţării. Repet, nu cred nimic din ce a zis, teoria însă este plăcută. Aştept fapte, nu vorbe!
Mircea Geoană şi-a exprimat nemulţumirea şi scepticismul, iar Gyorgy Frundo a declarat că prezenţa Preafericitului Daniel a fost exagerată. Continui să-mi exprim nemulţumirea faţă de prezenţa membrilor UDMR în Parlamentul României şi chiar de prezenţa lor în România.
Sper, fără pic de înclinare politică, ca următorii 5 ani vor aduce o schimbare spre mai bine.

Au trecut 91 de ani de când românii au arătat că sunt români. Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, formată din 1228 de delegaţi şi peste 100.000 de români veniţi din toate colţurile ţării, au adoptat Rezoluţia ce consfinţea unirea ţinuturilor româneşti cu România. A fost creată şi o situaţie favorabilă din exterior, datorită Primului Război Mondial şi a destrămării marilor imperii.
91 de ani..pare bătrână, dar nu e nici pe departe. Mai are multe de învăţat. Noi mai avem multe de învăţat. Dar deocamdată ne ducem cu paşi mari pe un drum greşit. Vrem într-adevăr o Românie a bunului-simţ. Singurul regret e că nu are cine să ne-o ofere! Cineva trebuie să preia comanda…dar nu Geoană, nici Băsescu, nici mogulii din spatele lor, ci noi trebuie să conducem. Noi suntem majoritatea, noi avem mai multe drepturi. Aşadar, să ne redresăm prin propriile puteri, să nu ne lăsăm manipulaţi şi conduşi de trădători şi mincinoşi.
Nu merge, aşa e? S-au dus vremurile revoluţioniste, s-au dus românii. Azi, în mare parte, există doar locuitori ai acestor meleaguri. Să ne bucurăm totuşi de trecut şi să ne amintim de eroii noştri, care ne-au oferit libertate şi o ţară a noastră.
Am pus o imagine cu Romănia Mare pentru că şi în Basarabia şi Bucovina sunt români. E şi ziua lor. E ziua noastră, a tuturor.
La mulţi ani România! La mulţi ani românilor!
Crin Antonescu şi-a dezamăgit susţinătorii prin alegerea sa de a-l susţine pe Mircea Geoană în turul II al prezidenţialelor. A uitat oare că PSD-ul este continuatorul PCR? A uitat cine i-a omorât pe Brătieni, fondatorii marelui partid liberal?
Majoritatea votanţilor lui Antonescu au fost tinerii. Tineri care speră să dea de tot trecutului era comunistă. Cum arată acum imaginea lui Antonescu în minţile votanţilor săi? Străinii spun că ne îndreptăm spre un viitor condus de o putere de stânga … şi au dreptate!
Nici numele ce-l poartă nu-i dă voie să facă o asemenea alegere. Marele Ion Antonescu a fost de asemenea condamnat la moarte şi executat de comunişti. Niciodată un liberal adevărat nu ar susţine un comunist pentru preluarea puterii. Oricât l-ar fi urât pe Băsescu, nu era nevoie să-l susţină pe Geoană şi să pună astfel sub semnul întrebării direcţia pe care se îndreaptă România în următorii 5 ani.
Nu vreau să mă gândesc că revoluţia de acum 20 de ani nu a însemnat nimic, dar se pare că deocamdată a schimbat doar oamenii, nu şi mentalitatea acestora.
Să sperăm că în turul II românii vor face alegerea corectă!
Alegerile prezidenţiale












