Posts Tagged ‘manele’
Am tot auzit în ultimul timp că printre participanţii la preselecţia Eurovision se numără şi manelistul Florin Salam. Zeul ţiganilor (şi al unei bune părţi din românii analfabeţi) s-a decis că vrea să reprezinte România la marele concurs muzical internaţional. Clar, ne ducem dracu’. Mai întâi Kelemen ăla a vrut să ne fie preşedinte, iar acum, lăutarul din beci, Salam, vrea să ne facă de râs prin Europa cu super-vocea sa manelistică. Şi vrea să o facă şi în engleză. Cu două melodii chiar. Cum va face acest lucru, nu pot şi nici nu vreau să-mi închipui. Mă întreb dacă ştie să citească bine… că probabil are clase, câte are trenul.
Cotidianul Libertatea ne informează că printre iubitorii muzicii lui Florin Salam se numără politicianul Mădălin Voicu şi fotbalistul Marius Niculae, aşadar, ne putem da seama şi de cultura acestora.
Dar staţi! Salam are şi funcţie. El este vicepreşedinte în Asociaţia Artiştilor, Muzicanţilor şi Lăutarilor Romi din Romania. Invidiaţi-l!
Dacă, printr-o minune, reuşeşte să treacă de preliminarii şi ajunge la Eurovision, va avea ocazia să-şi mărească numărul de fani şi potenţiali clienţi, având în vedere că există cocalari peste tot.
Nu va trece mult timp şi ne vom trezi cu Fernando, că vrea şi el să participe. Ce, doar Salam poate?
Cât tupeu!

Ei sunt mai mulţi din cei foarte mulţi.

El este unul din cei mulţi.
Emisiune mai scârboasă ca asta rar mi-a fost dat să văd. Un stil de manipulare fără urmă de bun simţ, penibilitate infinită redată de glumele proaste, forţate. Nu mi se pare credibil nimic din ce se întampla în cadrul acestei emisiuni. Pentru că se laudă exagerat, se aude de zeci de ori pe emisiune “totul e pe bune!” sau “premiile sunt pe bune”, iar apoi vezi reclame cu oameni care cică îşi ridică premiile… cu ce scop? Ce rezolvă? Şi eu pot pune un om să spună în faţa camerelor că a caştigat 5 lei … Şi?!
Revenind la penibilitate, nu pot să nu-l menţionez şi pe Mister Bingo ăla, care se comportă ca un idiot pe la uşile oamenilor; intră peste cei care deschid făra nicio ruşine..eu cred că l-aş bate dacă şi-ar face apariţia în zona mea. (sunt dur, ştiu. ha!)
Iar ca treaba să fie completă, în seara asta (n.r. 18 octombrie 2009) au mai chemat şi nişte manelişti ca să atragă marea categorie a iubitorilor de muzică bună românească..şi cred că şi-au îndeplinit norma de rating pentru seara asta. :)
Cocalarii… totdeauna m-am întrebat ce au ăştia în cap sau de ce există. În curând vom auzi că vor autonomie şi ei. Limba şi-au creat-o, din prostie, bineînţeles, distrugând limba română. Să dăm câteva exemple: “talent” - în limba română, acest cuvânt se referă la o aptitudine, o înclinaţie spre un anumit domeniu de activitate, în timp ce în limbajul cocălăresc (pe lângă faptul că apare sub diferite forme, cum ar fi: tal3nt, 7al3n7 sau t@L3nt ) înseamnă.. nu ştiu exact ce înseamnă, dar ştiu că este folosit de fiecare cocalar la autodescriere; “arfe” - cuvântul românesc “arfă” este un sinonim cu “harpă” (ştiţi voi, instrumentul muzical cu coarde), ei bine, pentru cocalari, “arfele” sunt un soi de “tal3nt” sau ceva de genul; “prinţesă” - în mod normal acest cuvânt ne duce cu gândul la vreo familie regală, acesta fiind de fapt şi singurul sens al cuvântului (prinţesă - fiica unui suveran/soţia prinţului), dar maneliştii - o categorie mai largă, în care se regăsesc şi cocalarii, folosesc acest cuvânt pentru a-şi alinta consoartele, cum de altfel şi ele se autodescriu.
Aceste cuvinte, precum şi multe altele, culminând cu modul lor infect de a stâlci limba română, de a se îmbrăca, de a exista până la urmă, au dus la formarea acestei categorii de oameni (sau ceva), care reprezintă pleava societăţii româneşti, împreună cu ţiganii şi ungurii.













